Ventilație cu recuperare de căldură

Ce este un sistem de ventilație cu recuperare de căldură?

Un sistem de ventilație cu recuperare de căldură (VRC) este proiectat pentru a  asigura o ventilare optimă a spațiului dintr-o clădire cu minimalizarea pierderilor termice.

In locuințele tradiționale, acest lucru se realizază prin infiltrații, datorate, în principal, lipsei de etanșeitate ale elementelor construcției (uși, ferestre)

Pierderile termice prin ventilație reprezintă până la 40% din totalul de pierderi termice ale unei construcții!

  • Aer proaspăt din exterior
  • Aer proaspat preîncălzit
  • Aer uzat din interior
  • Evacuare aer uzat
Ventilație cu recuperarea căldurii

La ce este util un sistem VRC?

Construcțiile moderne (low energy sau case pasive), cu elemente de închidere performante (etanșe), nu pot funcționa fără un sistem de ventilație cu recuperare de căldură VRC. Necesitatea continuă de a crește etanșeitatea anvelopei sau a altor elente ale construcțiilor, duce la un schimb insuficient de aer în interiorul acestora, generând astfel, multiple probleme privind umidittatea,  concentrația de bioxid de carbon CO2,  apariția mucegaiului și a microorganismelor, care, în final, pot duce la apariția problemelor de sănătate a locuitorilor casei.

Aceste probleme dispar odată ce un sistem VRC este instalat. Ventilația este asigurată automat, chiar și atunci când spațiul nu eswte locuit, însă la o intensitate redusă a schimbului de aer.

Schimbătorul de căldură a unui sistem VRC a devenit o parte integrantă pentru un sistem de ventilație modern. Acesta transferă căldura aerului viciat (exhaustat) către cel proaspăt, introdus din exterior.

Totuși, trebuie remarcat faptul că acest sistem nu este unul de încălzire, el asigură doar schimbul de aer proaspăt necesar, cu pierderi minime de energie. Un sistem independent de încălzire, cu sursă de energie separată, trebuie instalat în interiorul casei.

De remarcat faptul că un sistem de ventilație cu recuperare pentru case familiale, nu necesită o proiectare amănunțită sau calcule complicate.

Cum puteți achizitiona un sistem VRC?

Dacă sunteți interesați în achiziționarea unui sistem VRC, va rugăm sa solicitați o ofertă prin completarea următorului formular.

Acest formular, ce nu generează obligații în ce vă privește, ne furnizează informțiile primare, necesare întocmirii unei oferte.